ANALIZĂ‚ / Juventus – Torino AC, motiv suficient ca Piemontul să ardă!

ANALIZĂ‚ / Juventus - Torino AC, motiv suficient ca Piemontul să ardă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Se spune că originea cuvântului derby provine de la marile competiții hipice de galop, dar lucrurile nu sunt foarte clare din acest punct de vedere. Pe urmă, cuvântul a intrat în jargonul fotbalistic, definind meciul dintre două echipe din același oraș, dar ulterior s-a extins și mai mult, un meci de genul Paris SG – Marseille fiind considerat derby-ul Franței, iar internaționalizarea a mers atât de departe, încât deja de la Coppa del Mondo din Italia, presa peninsulară definea partida România – URSS drept derby-ul Estului.

În ceea ce privește meciul dintre Juventus și Torino, se poate spune că derby-ul se întoarce la definiția primară, iar dacă luăm în calcul rivalitățile istorice dintre cele două grupări, putem spune că acest meci este mai mult decât un derby. Este istoria politica și fotbalistică a Italiei moderne, iar faptul că Torino a fost prima capitală a Italiei unificate este un argument în plus. Oricum, în această seară, începând cu ora 21:45, războiul civil se va declanșa timp de 90 de minute. Va fi o luptă fotbalistică pentru onoare și pentru glorie, iar pentru tifosi va fi ceva cu totul și cu totul special. Pentru noi, cei din afară, statistic vorbind, este "doar" al 224-lea meci dintre cei doi vecini. Dar, după cum spuneam, este mult mai mult decât atât. Este rivalitatea dintre "burghezii" de la Juve și Il Grande Torino, susținuți în masă de întregul oraș de la poalele Alpilor.

Juventus, o istorie în sine

Clubul Juventus Football Club a fost creat în 1897 de un grup de studenți și de liceeni, în timp ce Torino Football Club 1906 a văzut lumina zilei, așa cum indică numele său, nouă ani mai târziu, iar întâistătătorii erau refugiați de la… Juventus! Primul derby torinez a avut loc pe data de 13 ianuarie 1907 și s-a încheiat cu victoria echipei granata cu scorul de 3-1. Numele "Il derby de la Mole" face referire la Molle Antonelliana, un monument magnific care este unul dintre simbolurile orașului. Vorbind de construcția respectivă, ea a fost inițial o lucrare destinată comunității evreiești din Torino, iar astăzi găzduiește Muzeul Cinematografului Italian. Juventus aparține, încă din anii ’20, puternicei familii Agnelli și este văzută, chiar și astăzi, ca fiind echipa claselor avute, deși s-au schimbat multe în Italia postbelică. Suporterii bianco-neri contează pe muncitorii de la Fiat, majoritatea provenind din sudul sărac al Italiei, în special din Neapole și Palermo. Pe de altă parte, Torino este echipa celor mulți, formația torinezilor de esență piemonteză, practic întreg orașul vechi susținând pe Toro, doar 10% dintre locuitori fiind fanii lui Juventus. Sigur, dacă e să luăm Italia în ansamblu sau suporterii de pe alte meridiane, lucrurile se schimbă dramatic, dar noi vom rămâne în orașul Olimpiadei de Iarnă din 2006.

Inima lui Torino bate pentru… Torino

După cum spuneam, în Torino, la fel ca la Manchester, unde majoritari sunt fanii lui City sau ca la Liverpool, unde Everton poate conta pe sprijinul celor mai mulți suporteri din oraș, echipa fanion nu este Juventus, ci paradoxal, echipa mai mică, Torino. Revenind la Juventus, probabil că puțini știu de ce echipa este supranumită "Bătrâna Doamnă". Ei bine, totul a plecat de la o glumă, și anume de la antonimul lui Juventus, care înseamnă tinerețe în latină, iar Doamna, de la Dama, așa cum era salutată, cu respect, doamna Agnelli, o femeie deosebită care a făcut multe lucruri bune pentru italieni în timpul primei conflagrații mondiale. Tot legat de un război mondial este și supranumele lui Torino, Il Grande Toro, echipa invincibilă care a cucerit cinci titluri de campioană a Italiei în anii ’40 și care avea să dispară în tragedia aviatică de la Superga. Pentru fanii lui Torino, dar și pentru italianul de pe stradă, Torino AC a fost simbolul renașterii țării după dezastrul din al doilea război mondial, dictatura fascistă a lui Mussolini și conflictul civil ce a urmat căderii de la putere a aliatului lui Hitler. Acea echipă a demonstrat că se poate, iar cotidianele italiene scriau că dacă Toro poate, putem reuși și noi. (Possiamo farcela anche noi, gli italiani). Probabil, datorită acelei mari echipe a lui Torino, dar și legată de acel context, pasiunea s-a transmis încă două generații, iar astăzi Torino se poate lăuda cu faptul că străvechiul Piemont este "granata", nu "bianco-nero".

Injurii peste injurii

Fanii celor două grupări se gratulează cu diferite epitete, care de care mai simpatice. Spre exemplu, fanii lui Juve spun despre cei ai lui Torino că sunt "animale inferioare" sau "copii de țâță", în timp ce tifosii lui Juve sunt denumiți "viermi" sau "trișori", cu referire la scandalul Calciopoli. Nici scandalurile dintre ei nu au lipsit din peisaj, iar cele cu poliția sunt frecvente. Oricum, bilanțul fotbalistic este ușor de partea lui Juventus, 64 de succese față de 51 pentru Torino, în timp ce 49 de partide s-au încheiat la egalitate. Oricum, oricare ar fi situația de moment din clasament, Juventus – Torino Ac înseamnă meciul meciurilor pentru orice torinez.

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
BREAKING NEWS | Răsturnare de situaţie la FCSB! Gigi Becali s-a răzgândit, după prima decizie luată:
BREAKING NEWS | Răsturnare de situaţie la FCSB! Gigi Becali s-a răzgândit, după prima decizie luată: "Ce să mai?"
Boala autoimună de care suferă Iuliana Pepene, prezentatoarea de la Antena 1! Diagnosticul care i-a schimbat complet viața
Boala autoimună de care suferă Iuliana Pepene, prezentatoarea de la Antena 1! Diagnosticul care i-a schimbat complet viața
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Destinații de vacanță
Destinații de vacanță "interzise". De ce turiştii nu mai sunt bineveniţi în aceste locuri
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru…
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale
×